Program pentru românii din străinătate care vor să înființeze o afacere în România: primesc un credit de investiții, iar până la 60% din el (maximum 200.000 €) devine grant nerambursabil.
Stadiu: Programul este aprobat (HG nr. 601/2026). Depunerea nu este încă deschisă; deschiderea este estimată în prima parte a anului 2027. Actualizat la 18.10.2026.
firme (micro, mici sau mijlocii) înființate de cel mult 3 ani
capitalul majoritar aparține unor români care au locuit în străinătate cel puțin 12 luni din ultimele 18
asociații au experiență sau studii în domeniul afacerii ori în management
investiția se face în România
Valoarea finanțării
Credit de investiții între 5.000 și 500.000 €, pe maximum 10 ani. Până la 60% din credit, maximum 200.000 €, se acordă ca grant, după finalizarea investiției.
Contribuția proprie este de 10% (5% dacă un asociat are sub 35 de ani; 15% pentru proiectele de peste 400.000 €).
Ce se poate finanța
echipamente, utilaje, tehnologie și software
construirea sau cumpărarea spațiului de activitate, extinderi și modernizări
salariile personalului necesar investiției, în limita prevăzută de program
Cum vă ajutăm
Vă ajutăm și de la distanță: verificăm eligibilitatea, pregătim planul de afaceri și documentele pentru bancă și vă însoțim până la acordarea grantului.
Cookie-uri. Site-ul folosește doar ce este necesar pentru funcționare. Harta Google de pe pagina
Contact se încarcă doar dacă acceptați și cookie-urile Google. Detalii